
Sesiune de informare cu privire la posibilitatea înscrierii la concursul de evaluare și selectare planuri de afaceri IMPACT
Mai întâi a fost cursul de Competențe antreprenoriale. Au urmat apoi sesiunile de consiliere și consultanță în antreprenoriat. Iar acum gândul este la concursul de evaluare și selectare planuri de afaceri. Cu alte cuvinte, absolvenții programului de pregătire antreprenorială desfășurat în cadrul proiectului IMPACT sunt tot mai aproape de visul de a experimenta rolul de antreprenor, participarea acestora la sesiunea de informare cu privire la posibilitatea înscrierii la concursul de evaluare și selectare planuri de afaceri IMPACT fiind una activă, plină de întrebări și răspunsuri.
După absolvirea cu succes a programului de pregătire antreprenorială desfășurat în cadrul proiectului IMPACT, cei 28 de tinerii NEETs din regiunea Sud-Est cu vise și planuri legate de antreprenoriat au fost invitați să participe la o sesiune specifică de informare cu privire la posibilitatea de înscriere la concursul de evaluare și selectare planuri de afaceri IMPACT, concurs în urma căruia nouă planuri de afaceri vor primi finanțare nerambursabilă în valoare de 15.000 Euro (echivalentul în lei).


Au fost organizate două întâlniri, una în Brăila și alta în Buzău, pe 3 mai și, respectiv, 4 mai. Tinerii participanți au prezentat interes față de înscrierea la concursul de evaluare și selectare planuri de afaceri IMPACT, concurs a cărui metodologie urmează să fie lansată în perioada imediat următoare pe site-ul proiectului www.impact-brahma.ro. Important de menționat, nu este permisă înscrierea persoanelor care nu au participat la programul de pregătire antreprenorială din cadrul proiectului SMIS 150659, implementat de Asociația Brahma.
Printre domeniile de interes ale potențialelor antreprenori formați în cadrul proiectului IMPACT, se enumeră: beauty & hairstyle, fast-food, producția și comercializarea paleților, studio foto-video, salon de tatuaj, spălătorie auto self-service, comercializare jucării pentru copii, comercializare articole de îmbrăcăminte etc.
Tinerii participanți la sesiunile de informare au primit toate informațiile, suportul și încurajarea necesare pentru a face următorul pas important din parcursul lor profesional, și anume: înscrierea în concursul de evaluare și selectare planuri de afaceri IMPACT. Suntem mândri de evoluția lor și le dorim mult succes pe mai departe!
Proiectul IMPACT este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 1: Inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri” Obiectiv tematic 8; Prioritatea de investiție 8.ii; Apel de proiecte: POCU/908/1/3/ Operațiune compozită OS. 1.1, 1.2.
Mai multe informații legate de proiectul IMPACT găsiți pe www.impact-brahma.ro